Opozantul rus Aleksei Navalnîi este încarcerat în condiţii echivalente torturii - care i-ar putea cauza moartea în mod lent -, acuză Amnesty International, care a publicat miercuri un raport 2020/2021 dur, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Amnesty International deplânge faptul că principalul critic al Kremlinului este privat de somn şi de un acces la un medic pe care-l alege.

”Rusia, autorităţile ruse, ar putea să-l fi pus într-o situaţie de moarte lentă şi să fi mascat ceea ce i se întâmplă”, a declarat pentru Reuters secretara generală a Amnesty International Agnes Callamard, înainte de publicarea raportului anual al organizaţiei nonguvernamentale (ONG) de apărarea drepturilor omului.

”În mod clar, autorităţile ruse îi încalcă drepturile (lui Navalnîi). Trebuie să facem mai mult”, a subliniat ea.

Autortiăţile ruse ”au încercat să-l ucidă, iar acum l-au încarcerat şi-l supun unor condiţii de detenţie echivalente torturii”, acuză Agnes Callamard.

Navalnîi a intrat la începutul săptămânii trecute o greva foamei, cu scopul de a obliga Colonia penitenciară numărul 2 de la Pokrov - situată la 100 de kilometri est de Moscova, unde ispăşeşte doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă din 2014 pe care-l denunţă derept politic - să-i acorde acces la îngrijiri medicale adecvate, după ce a anunţat că suferă de dureri acute de spate şi de probleme cu picioarele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.