Rusia l-a convocat pe ambasadorul german la Moscova în semn de protest faţă de deschiderea unei noi baze NATO la Marea Baltică, al cărei obiectiv declarat este să coordoneze forţele statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice din zonă împotriva Rusiei, relatează AFP.
”Ambasadorul Germaniei la Moscova a fost convocat la (sediul) Ministerului rus al Afacerilor Externe şi i s-a adresat un protest puternic”, anunţă într-un comunicat diplomaţia rusă.
”Washingtonul, Bruxellesul şi Berlinul trebuie să ştie că expansiunea infrastructurii militare a NATO pe teritoriul fostei RDG va avea cele mai negative consecinţe şi nu va rămâne fără răspuns”, ameninţă ea.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit Moscovei, acest demers al autorităţilor germane ”se înscrie în continuarea revizuirii insidioase a rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial şi militarizării ţării”.
PARALELĂ CU ”REMILITARIZAREA RENANIEI DE CĂTRE GERMANIA ÎN 1936”
Ea încalcă, consideră Rusia, prevederi ale Tratatului de la Moscova din 1990 care stabileşte statutul internaţional al Germaniei după Reunificare şi care interzice staţionarea şi desfăşurarea de trupe străine pe teritoriul fostei Republicii Democratice Germane (RDG).
”Noi am cerut Berlinului explicaţii imediate şi exhaustive” cu privire la deschiderea acestui cartier general al NATO, anunţă ministerul rus.
Diplomaţia rusă face o paralelă cu ”militarizarea Renaniei de către Germnaia în 1936” - un episod-cheie al marşului Germanie naziste către al Doilea Război Mondial - şi acuză Occidentul de faptul că nu a învăţat lecţiile istoriei.
Potrivit Bundeswehr (aramata germană), această bază situată la Rostock, la Marea Baltică, are ca obiectiv să ”coordoneze activităţile navale” şi să dea NATO ”o imagine actuală a situaţiei martime” în zonă.
Baza vizează totodată să apere interesele statelor membre NATO împotriva unor ”acţiuni agresive, din cauza apropierii de Rusia”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.