Tineri turci care aşteptau ”schimbarea” după aceste alegeri prezidenţiale, se gândesc să emigreze, în contextul în care preşedintele în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan este considerat favorit în turul doi, duminică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Hasibe Kayaroglu spera ca aceste alegeri prezidenţiale să însemene ”schimbarea”, însă ea declară că se gândeşte mai mult ca niciodată să emigreze.

”Tinerii nu mai au speranţă. În fiecare seară, singurul lucru despre care vorbim cu colacatarul meu este cum să plecăm”, declară această studentă în inginerie la Ankara.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Alţi cinci tineri locuitori din Istanbul şi Ankara, intervievaţi între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, au declarat AFP că vor să părăsească Turcia şi îi reproşează lui Erdogan, aflat la putere din 2003, o degradare a economiei şi libertăţilor.

Multe mărturii sunt publicate pe reţele de socializare.

”Trăim într-o ţară frumoasă, dar nu e condusă bine, iar asta se înrăutăţeşte. Din acest motiv, mulţi tineri pleacă în străinătate”, apreciază Emre Yörük, pe care fratele său mai mare îl îndeamnă să emigreze, aşa cum fac în fiecare an zeci de mii de tineri turci.

Într-o anchetă a Fundaţiei Konrad-Adenauer, publicată la începutul lui 2022, 72,9 % dintre turcii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani declarau că voiau să trăiască în strănătate, dacă li se oferă o oportunitate.

”Acest număr este mare inclusiv în rândul tinerilor care susţin AKP sau MHP”, partidul islamo-conservator al preşedintelui turc în exerciţiu şi formaţiunea ultranaţionalistă cu care s-a aliat, subliniază Demet Lüküslü, un socilog specializat în tineret de la Universitatea Yeditepe din Istanbul.

”Tinerii se plâng de situaţia economică, dar şi de o atmosferă care-i face să se simtă rău şi asupra căreia estimează că n-au niciun control”, subliniază ea.

”FEMEI IRANIENE”

Potrivit unor sondaje realizate înaintea primului tur, social-democratul Kemal Kiliçdaroglu, opozantul numărul unu, era candidatul preferat al tinerilor turci, mai puţin conservatori decât părinţii lor.

Însă liderul Partidului republican al Poporului (CHP) a obţinut doar 44,9% dintre voturile exprimate în primul tur, iar Erdogan 49,5%.

Ezgi, în vârstă de 26 de ani, şi-a ”pierdut orice speranţă” ca Kemal Kiliçdaroglu să triumfe şi se va duce la vot în turul doi, duminică, doar ”din datorie”.

”Dacă Erdogan câştigă, eu voi pleca din Turcia”, declară ea.

Această locuitorare din Istanbul, care preferă să nu-şi spună numele, este îngrijorată de alegerea, sub eticheta AKP, a patru deputaţi din cadrul grupării islamiste radicale Hüda-Par, în alegerile legislative organizate în paralel cu primul tur ale alegerilor prezidenţiale şi în care actuala majoritate a obţinut o victorie.

”Îmi iubesc profund ţara, dar nu vreau să ajung ca femeile iraniene”, îşi exprimă dezolarea tânăra, angajată în marketing, care vrea să emigreze în Olanda împreună cu sora sa mai mare.

”REVENIŢI”

Tema emigraţiei şi ”exodului creierelor” nu a apărut în campania electorală - dominată de o săptămână de problema expulzării celor 3,7 milioane de refugiaţi care trăiesc pe teritoriul turc.

”Îi privim cu milă pe cei care bat la uşa altor ţări numai pentru a avea o maşină mai frumoasă sau un telefon mai bun”, denunţa în toamă Erdogan, tunând împotriva ”capriciilor de dispreţuit” ale unei părţi a tineretului turc.

Kemal Kiliçdaroglu s-a adresat recent tinerilor care au luat drumul străinătăţii.

”Reveniţi, tineri. Această ţară are nevoie de voi”, declara el la începutul lui mai pe Twitter, răspunzând unei înregistrări video a aproximativ zece absolvenţi ai prestigioase Universităţi Bogaziçi din istanbul, care se angajau să revină în Turcia, dacă le-o cere.

Ömer Altan, unul dintre ei, speră în continuare la o victorie a lui Kemal Kiliçdaroglu duminică.

”Se va bate cu colţii şi cu ghearele”, apreciază acest student turc, care termină un master în inginerie electronică la o politehnică în Danemarca.

”Tot mai mulţi tineri şi mai puţin tineri vor să plece în străinătate”, deplânge el, denunţând ”inegalităţile şi corupţia” care subminează, în opinia sa, Turcia.

Acest student, în vârstă de 25 de ani, intenţionează să se întoarcă în Turcia, indiferent de rezultatul turului doi.

”O realegere a lui Erdogan ar putea, la fel de bine, să mă determine să mă întorc, pentru a încerca să ajut la realizarea unor lucruri bune. Pentru că va fi şi mai multă nevoie să se facă bine, dacă câştigă Erdogan”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.