Mii de profesori români au manifestat joi în România, cerând o creştere a salariilor, în cadrul unei greve fără precedent de 18 ani, în care activitatea majorităţii şcolilor a fost oprită, relatează AFP.
”Suntem aici pentru că ne aflăm la capătul răbdării în faţa numeroaselor promisiuni călcate în picioare de-a lungul anilor”, declară AFP Alina Deliu, o profesoară în vârstă de 47 de ani, care a manifestat la Bucureşti.
Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat în faţa sediului Guvernului, după care au mărşăluit către Parlament, strigând ”Demnitate!”. ”Hoţii!” sau ”Ruşine să vă fie!”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
România - la fel ca alte state membre ale Uniunii Europene (UE) zguduite de proteste faţă de scumpirea traiului - s-a confruntat cu regularitate cu manifestaţii, în ultimele luni, care au rămas, până acum, de o amploare modestă.
Însă, în urma eşecului mai multor runde de negocieri cu Guvernul, sindicatele au decis să înăsprească tonul.
Ele au lansat luni o grevă, care afectează mii de instituţii de învăţământ.
Salariile cadrelor didactice nu ţin pasul cu inflaţia - de peste 10% - în această ţară din Europa de Est.
La începutul carierei în învăţământ, ele sunt de aproximativ 2.400 de lei net pe lună (484 de euro) - adică de două ori mai mici decât salariul mediu (952 de euro).
”Suntem ignoraţi total! Remuneraţiile sunt foarte slabe, iar ei încearcă să ne cumpere tăcerea oferindu-ne bonuri de cumpărături” sau prime, deplânge Mihai Dobre, în vârstă de 29 de ani, un cadru în învăţământul primar.
”Avem mai degrabă nevoie de salarii care să motiveze, condiţii de muncă mai bune, şcoli cu gimnazii”, subliniază Mitică Iosif, un lider sindical în vârstă de 56 de ani, venit special de la Constanţa (est).
Guvernul anunţă, fără să facă precizări în acest sens, că este necesară o modificare a legislaţiei pentru a putea să crească veniturile în sectorul public.
Un proiect de lege ar urma să fie pregătit la jumătatea lui iulie, însă punerea în aplicare a acestuia ar putea să dureze mai multe luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.