Kabulul ameninţă luni Islamabadul cu consecinţe incontrolabile, în urma unor atacuri pakistaneze aeriene soldate cu moartea a opt civili - femei şi copii - în două provincii afgane situate în apropierea frontierei comune, relatează AFP.
”Către ora (locală) 3.00 (0.30, ora României), duminică, aeronave pakistaneze au bombardat case ale unor civili (...) în provincia Paktika (...) şi au ucis şase persoane”, iar ”în provincia Khost (...) au fost ucise două femei”, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului taliban, Zabihullah Mujahid.
Afganistanul ”condamnă ferm aceste atacuri”, declară purtătorul de cuvânt, care denunţă o ”încălcare a suveranităţii” Afganistanului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Aceste atacuri pot avea consecinţe pe care Pakistanul nu va fi capabil să le controleze”, ameninţă el.
”Poporul Pakistanului şi noul Guvern civil nu ar trebui să lase nişte generali să dea curs unor politici eronate (...), care să aducă atingere relaţiilor celor două ţări musulmane vecine prin asemenea acţiuni neruşinate”, declară el.
După revenirea la putere a talibanilor la Kabul, în 2021, tensiuni la frontieră între cele două ţări au crescut.
Pakistanul susţine că grupări armate precum talibanii pakistanezi din cadrul Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), desfăşoară atacuri planificate de pe teritoriul afgan, la o frontieră poroasă.
Aceste atacuri au loc la două zile după ce atacatori au ucis şapte militari în nord-vestul Pakistanului, în districtul Waziristanul de Nord, în apropierea frontierei cu Afganistanul.
Acest atac a fost atribuit de către preşedintele pakistanez Asif Ali Zardari unor ”terorişti”.
El a ameninţat că Islamabadul îi va răspunde ”cu fermitate” şi ”indiferent cine sunt autorii şi ţara din care provine”.
Guvernul afgan a negat întotdeauna că găzduieşte grupări armate străine şi dă asigurări că nu va permite nimănui să folosească teritoriul afgan pentru a lansa atacuri împotriva vecinilor săi.
”Bombardamente au avut loc” la Khost, a declarat AFP directorul Departamentului Informaţiilor şi Culturii al provinciei Ahmad Osmani.
El a evocat ”avioane de luptă şi drone (care) survolau” zona.
O sursă din cadrul TTP declară luni sub protecţia anonimatului că nouă persoane au fost ucise în bombardamente numai în provincia Paktika.
”O casă a fost vizată, iar două femei şi şapte copii au fost ucişi”, declară el într-un mesaj trimis AFP.
Tiruri ale armatei pakistaneze în estul Afganistanului, în aprilie 2022, s-au soldat cu aproximativ 50 de morţi. Islamabadul a cerut Kabulului ”măsuri dure” împotriva combatanţilor care-i atacă teritoriul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.