Două persoane din Vrancea au fost reţinute pentru traffic şi consum ide droguri de risc şi de mare risc dar şi pentru introducerea în ţară a 5 kilograme de canabis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit DIICOT, inculpaţii, Ion Cătălin şi Popa Sergiu Paul, sunt bănuiţi că începând cu anul 2017 şi până în prezent, au desfăşurat activităţi de trafic, introducere în ţară şi deţinere de droguri de risc în scopul obţinerii de beneficii materiale prin vânzarea acestor droguri către diferiţi consumatori şi dealeri.

La începutul lunii martie 2018, cei doi împreună cu o femeie au mers în Spania via Germania, ajungând în oraşul Roqueta del Mar, în data de 06 martie 2018, toţi trei cazându-se într-un apartament de hotel rezervat anterior de către unul dintre vrânceni. Scopul celor doi inculpaţi era de a se aproviziona cu cantităţi mari de cannabis pe care să-l introducă în ţară, după care să-l vândă în scopul obţinerii de profit.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cele trei persoane au stat în Spania până în data de 20 martie 2018, timp în care inculpaţii Ion Cătălin şi Popa Sergiu Paul au achiziţionat o cantitate de aproximativ 5 kilograme de cannabis contra sumei de 6000 de euro, cannabis-ul cumpărat ambalându-l în opt pachete şi pungi autosigilante peste care s-a aplicat un strat de materie vâscoasă probabil vaselină, pentru a nu fi descoperite la un eventual control vamal sau de orice altă natură.

Inculpaţii au decis să introducă drogurile în ţară prin intermediul unei firme de curierat rapid, disimulând cantitatea de cannabis într-o cutie de carton avându-l ca expeditor pe inculpatul Ion Cătălin.

Ulterior, cei doi bărbaţi, împreună cu o femeie, s-au deplasat din Spania către România, cu acelaşi autoturism cu care plecaseră iniţial, fiind opriţi şi depistaţi pe raza comunei Boloteşti, judeţul Vrancea.

Asupra lui Popa Sergiu Paul şi a persoanei de sex feminin a fost descoperit un grinder metalic care conţinea o cantitate de aproximativ un gram de cannabis pe care aceştia l-au consumat după trecerea punctului de frontieră Nădlac, astfel încât la momentul depistării în trafic din interiorul autoturismului emana un puternic miros de cannabis.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare la Ion Cătălin s-a găsit şi cantitatea de 65,83 g. cocaină.

Coletul care conţinea cantitatea de aproximativ 5 kg cannabis care a fost expediat de către inculpaţi a fost ridicat în seara zilei de 22 martie 2018 de la o firmă de curierat din municipiul Deva.

La data de 24 martie 2018 Tribunalul Vrancea a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul structurilor de combatere a criminalităţii organziate din Galaţi, Bucureşti, Brăila, Hunedoara şi Braşov şi cu poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.