Un bărbat de 45 de ani, cetăţean turc, a murit, luni, după ce un cap tractor a căzut de pe un pod, pe DN 6 Orşova-Caransebeş. Circulaţia este oprită în zona producerii accidentului.
UPDATE - Poliţişti de la Poliţia municipiului Caransebeş au fost sesizaţi, luni, prin apel 112 despre faptul că pe DN 6, în afara localităţii Buchin, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un cap tractor a căzut de pe un pod, pe DN 6 Orşova – Caransebeş, în zona localităţii Valea Timişului, judeţul Caraş-Severin.
Potrivit comunicatului, ”circulaţia este oprită pentru desfăşurarea intervenţiei medicale, conducătorul auto fiindu-i aplicate manevre de resuscitare la faţa locului”.
Se estimează reluarea circulaţiei după ora 14.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.