Magistraţii de la Tribunalul Buzău au decis, duminică seară, internarea nevoluntară a bărbatului de 38 de ani care a ucis patru oameni şi a rănit alţi 9, la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca. Atacatorul a fost adus, sub escortă, în sala de judecată de la Tribunalul Buzău. Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât 4 pacienţi şi a rănit grav alţi 9 după ce a intrat în două saloane cu un stativ de perfuzie şi i-a lovit în cap. Loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele. Iniţial 10 răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean Buzău, trei dintre ei fiind în comă. În cazul unei femei, medicii au efectuat manevre de resuscitare, dar nu a putut fi salvată. IPJ Buzău a anunţat, duminică dimineaţă, că incidentul a avut loc în jurul orei 3, agresorul fiind imobilizat de un echipaj aflat întâmplător în zonă. Bărbatul a fost prins când încerca să fugă din spital. Toţi răniţii au ajuns la spitale din Bucureşti. Directorul Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, Viorica Mihălaşcu, a precizat că atacul a avut loc în mai puţin de un minut. Procurorii au început, duminică, urmărirea penală pentru omor calificat.
UPDATE 21:24 - Tribunalul Buzău a decis internarea nevoluntară a bărbatului care a ucis patru oameni şi a rănit alţi nouă, la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca
Magistraţii de la Tribunalul Buzău au decis, duminică seară, internarea nevoluntară a bărbatului de 38 de ani care a ucis patru oameni şi a rănit alţi 9, la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca.
Atacatorul a fost adus, sub escortă, în sala de judecată de la Tribunalul Buzău.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că bărbatul ar fi invocat un conflict cu un coleg de salon. Mai exact, agresorul ar fi povestit că s-au iscat tensiuni în momentul în care s-a întâlnit cu colegul respectiv pe scări şi au avut un schimb de replici, iar comportamentul pacientului respectiv l-a iritat.
Bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul atacului.
Patru persoane au murit şi nouă au fost rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău.
UPDATE 13:36 - Procurorii au început urmărirea penală pentru omor calificat, în cazul atacului de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca; suspectul nu a fost încă audiat
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Cătălin Radu, din cauza unor afecţiuni medicale cauzate de consumul de alcool, bărbatul de 38 de ani, având un static metalic pentru perfuzii, a lovit trei pacienţi din acelaşi salon care au decedat.
Cu acelaşi obiect, autorul a mai lovit alţi pacienţi din saloanele învecinate, unul dintre aceştia decedând ulterior.
”După comiterea faptei, a încercat să părăsească spitalul, fiind însă prins şi imobilizat de un echipaj de poliţie aflat într-o altă misiune în acest loc. În cauză s-a început urmărirea penală, sub aspectul infracţiunii de omor calificat”, a declarat Cătălin Radu, care a adăugat că cercetările s-ar putea extinde şi în cazul angajaţilor spitalului dacă acest lucru se
va impune.
Potrivit procurorului, atacatorul este în continuare la Spitalul Săpoca, el nefiind audiat din cauza stării în care se află. Individul se află sub paza lucrătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al I.P.J. Buzău.
”Urmează ca după audierea autorului în calitate de suspect să se solicite instanţei de judecată luarea măsurii internării nevoluntare, pentru a se stabili printre altele dacă acesta a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei.”, se arată şi într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Bărbatul de 38 de ani, internat voluntar pentru sevraj etilic, a omorât patru pacienţi ai spitalului şi a rănit alţi nouă.
Pe lângă ancheta penală, Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a demarat propria anchetă.
Autor:
Ciprian Sterian
UPDATE 10:54 - Agresorul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca nu era în evidenţele Poliţiei cu trecut infracţional
Bărbatul care a ucis patru oameni la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău, zdrobindu-le capul cu stativul de perfuzii, nu era în evidenţele Poliţiei cu trecut infracţional, a declarat, duminică, pentru News.ro, adjunctul comandantului IPJ Buzău, Valentin Miriţă.
Miriţă a precizat, duminică, pentru News.ro, că agresorul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca nu mai prezintă pericol pentru nimeni, fiind încătuşat de poliţişti, în timp ce la faţa locului sunt efective sporite de oameni ai legii.
”Pacientul violent este în custodia Poliţiei, nu prezintă pericol pentru ceilalţi pacienţi. Este prezent personalul de supraveghere, iar noi suntem prezenţi cu forţe sporite. Ancheta este în desfăşurare. Ancheta este sub coordonarea procurorului criminalist de la Parchetul de pe Tribunalul Buzău. Pacientul nu este cunoscut în evidentele Poliţiei cu un trecut infracţional”, a declarat adjunctul comandantului IPJ Buzău, Valentin Miriţă.
Până acum, doi dintre pacienţii transportaţi Spitalul Judeţean Buzău au fost transferaţi la spitale din Bucureşti.
Ambii răniţi sunt în comă, unul a fost transferat cu un elicopter SMURD la Floreasca, cel de al doilea cu o ambulanţă.
UPDATE 09:15 - Buzău: Unul dintre răniţii în atacul de la Săpoca, transportat cu un elicopter la Bucureşti; atacul s-a produs în mai puţin de un minut, personalul neavând timp să intervină
Medicul Adrian Zoican de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău a declarat, duminică, pentru News.ro, că victimele au fost agresionate cu un corp contondent, având leziuni la nivelul extremităţii cefalice.
”Duminică dimineaţă, au fost aduşi la SJU Buzău, zece pacienţi dintre care trei în comă. Unul dintre pacienţi a fost declarat decedat în urma manevrelor de resusictare care nu au dat rezultat. Victimele prezintă agresiuni la nivelul extremităţii cefalice. Unii dintre ei sunt în stare gravă. În afara celor în comă, restul prezintă leziuni la nivelul calotei craniene şi a feţei. Majoritatea vor ajunge la Bucureşti pentru că e nevoie de Neurochirugie. Primul a plecat cu elicopterul la Floreasca, mai avem aviz de transfer de la spitalele Pantelimon şi Bagdasar”, a declarat Zoican.
Directorul Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, Viorica Mihălaşcu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că agresorul era internat într-un salon normal de spital, fără supraveghere suplimentară.
”Într-un episod psihotic acut, unul dintre pacienţii internaţi pe secţia de acuţi şi-a agresat colegii de salon şi pacientele dintr-un salon învecinat. (...) Pacientul despre care vorbim era internat într-un salon cu regim de supraveghere normal. Simptomele pe care le-a prezentat nu prevesteau nenorocirea care urma să se întâmple”, a declarat managerul spitalului.
Viorica Mihălaşcu a precizat că ”totul s-a petrecut în mai puţin de un minut”.
Medicina Legală a sosit, duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, pentru a prelua cele trei cadavre ale victimelor care au murit pe loc în urma atacului. Legiştii vor face necropsia pentru a stabili cauzele deceselor. Între timp, IPJ Buzău a anunţat că incidentul a avut loc în jurul orei 3, agresorul fiind imobilizat de un echipaj aflat întâmplător în zonă. Bărbatul a fost prins când încerca să fugă din spital.
Maşina Serviciului de Medicină Legală Buzău a sosit, duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca pentru a prelua cadavrele celor trei bărbaţi care au murit pe loc în urma atacului.
Legiştii urmează să stabilească exact modul în care au murit cei trei pacienţi atacaţi cu stativul de la perfuzie.
Curtea spitalului este înţesată de zeci de poliţişti şi jandarmi, care sunt coordonaţi de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Potrivit IPJ Buzău, atacul a avut loc în jurul orei 3.
UPDATE 07.58 - O femeie rănită în atacul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca Buzău a murit; bilanţul a ajuns la 4 morţi şi 9 răniţi
Potrivit medicului şef de la UPU Buzău, Adrian Zoican, o femeie rănită în atacul de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca a fost declarată decedată, după ce medicii au resuscitat-o zeci de minute.
Femeia avea traumatisme severe la cap.
Alţi doi bărbaţi sunt în comă, iar starea celorlalte şapte victime este ceva mai bună.
Toate victimele ar urma să fie transferate la spitale din Bucureşti.
UPDATE 07:31 - Potrivit medicului Adrian Zoican de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, trei dintre cele zece victime aduse duminică dimineaţă sunt în comă, cu traumatisme severe la cap.
În cazul unei femei, medicii efectuează manevre de resuscitare, cu şanse minime de a fi salvată.
Ceilalţi şapte răniţi au, de asemenea, leziuni la cap.
Medicii buzoieni iau în calcul transferarea victimelor la spitale din Bucureşti, întrucât Spitalul Judeţean nu dispune de medici neurochirurgi şi de o secţie cu astfel de specializare.
Toţi răniţii sunt persoane de peste 60 de ani, una singură având sub această vârstă.
Victimele au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului.
07.05 - Potrivit unor surse medicale, tragedia s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii care se aflau acolo.
Din primele informaţii, ar fi trei morţi şi zece răniţi grav. Dintre victime, trei sau patru ar fi suferit traumatisme cranio-cerebrale grave.
Atacatorul are 38 de ani şi este din Săgeata, judeţul Buzău, internat voluntar cu sevraj etilic.
Bărbatul a fost încătuşat de un echipaj de poliţie ce sosise pentru a interna un scandalagiu.
Cercetarea la faţa locului este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.