Un accident rutier a avut loc, duminică, în localitatea Milcovăţu, judeţul Giurgiu, după ce şoferul unui autoturism a izbit un stâlp de electricitate. Cinci persoane au fost implicate în accident, trei dintre acestea fiind declarate decedate.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, accidentul a avut loc, duminică, pe DN61, în dreptul localităţii Micolovăţu.
”Un autovehicul a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un stâlp de electricitate. În autoturism se aflau cinci persoane, trei dintre acestea fiind decedate”, au transmis reprezentanţii ISU Giurgiu.
Persoanele decedate au vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani.
Celelalte două persoane prezintă politraumatisme, fiind preluate de către echipajele SMURD Mihăileşti, respectiv SAJ.
oliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul de producere a acestui accident rutier.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.