Şoferul maşinii care s-a răsturnat în localitatea Iecea Mică din judeţul Timiş şi care transporta 12 migranţi, dintre care doi au decedat şi alţi zece au fost răniţi, s-a predat la Poliţie în noaptea de miercuri spre joi. Acesta este şi el rănit, iar pe numele său a fost deschis dosar penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în accidentul soldat cu decesul a 2 persoane şi rănirea a altor 10, ulterior acesta prezentându-se la sediul Secţiei 2 Poliţie Urbană Timişoara. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea proprie a procurorului din cadrul Parchetului de le lângă Tribunalul Timiş”, transmite IPJ Timiş.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit poliţiştilor, şoferul este şi el rănit.
 
Bărbatul este un tânăr de 22 de ani, din judeţul Neamţ, care miercuri a fost în Serbia pentru a negocia transferul migranţilor pe care i-a preluat, după ce au pătruns ilegal în România.
 
Acesta este acum cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.
 
Maşina cu cinci locuri, condusă de tânăr şi în care se aflau migranţi de origine afgană, s-a răsturnat miercuri, în localitatea Iecea Mică din judeţul Timiş. Cei zece bărbaţi răniţi au fost transportaţi la spital cu ambulanţe. Şoferul nu a fost identificat de poliţiştii ajunşi la faţa locului, astfel că a fost căutat cu ajutorul unui elicopter şi al camerelor cu termoviziune. De asemenea, au fost instalate filtre ale Poliţiei în zonă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.