Autorităţile din Suceava aqnunţă, luni, o nouă alunecare de teren pe DN 17 B, în zona Holda, manifestată prin căderi importante de pietre de pe versant. În zonă se lucra deja pentru stabilizarea versantului, iar circulaţia era închisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”O nouă alunecare de teren s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 07:00, pe DN 17B, km 44+200, Holda, judeţul Suceava, manifestată prin căderi importante de pietre şi material aluvionar de pe versant. Având în vedere lucrările în curs, porţiunea de drum afectată era închisă total circulaţiei, astfel încât la momentul producerii evenimentului nu s-au înregistrat pagube materiale”, a transmis, luni, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Sursa citată a precizat că se intervine pentru degajarea platformei de lucru şi a drumului.

”Pe sectorul de drum menţionat vorbim despre o reactivare a unor alunecări de teren din toamna anului trecut, constructorul având deja în execuţie lucrări de rânguire şi consolidare a versantului  cu zid de sprijin”, au mai transmis drumarii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.