Specialiştii pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, sprijiniţi de specialişti de la Ciolpani şi IGSU Bucureşti vor detona vineri stâncile care au blocat DN10 Buzău - Braşov, în zona Siriu.
Explozia controlată se va realiza în cursul zilei de vineri, după ce toate detaliile operaţiunii vor fi puse la punct.
"În urma analizei situaţiei a echipei de specialişti a fost stabilită soluţia optimă pentru degajarea în siguranţă a stâncilor şi anume detonarea acestora. Această acţiune revine specialiştilor pirotehnicieni din cadrul ISU Buzău ce vor amplasa în următoarele ore încărcătura de explozibil, procedura fiind efectuată în condiţii de siguranţă, astfel încât personalul prezent la faţa locului să nu fie pus în pericol", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, sergent major Vlăduţ Pârvu.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După explozia controlată, vor interveni lucrătorii de la Secţia de Drumuri Naţionale, care vor trebui să cureţe şoseaua.
Ulterior, autorităţile vor stabili când se va putea reda circulaţiei, în condiţii de siguranţă, DN 10 Buzău- Braşov.
Circulaţia pe DN 10 a fost blocată joi noaptea, în urma unei alunecări de teren masive.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.