Peste 2.300 de militari din şapte ţări, 21 de nave militare, 10 aeronave de luptă şi un submarin, vor participa timp de o săptămână, la cel mai mare exerciţiu multinaţional organizat în acest de Forţele Navale Române.
Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, în perioada 4-11 mai, se va desfăşura cel mai mare exerciţiu multinaţional, organizat în anul 2018, de Forţele Navale Române – Sea Shield, la care vor participa 21 de nave militare, 10 aeronave de luptă şi un submarin.
La acest eveniment vor lua parte peste 2.300 de militari americani, britanici, bulgari, greci, români, spanioli şi turci.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Aceştia vor pune în aplicare proceduri standard NATO de luptă împotriva ameninţărilor asimetrice, aeriene, submarine şi maritime, conform unui scenariu bazat pe o situaţie geopolitică fictivă”, se arată în comunicat.
Forţele Navale Române participă cu două fregate, două corvete, două nave purtătoare de rachete, două dragoare maritime, două detaşamente mobile de lansare rachete, nave auxiliare şi scafandri de luptă, Forţele Aeriene Române asigură secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu trei aparate de zbor MiG 21 Lancer şi Forţele Terestre Române participă cu un detaşament de infanterişti de la Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”.
Turcia participă cu un submarin, o fregată, o navă de patrulare, un avion de cercetare MPA P 235, Bulgaria cu corveta BGS Bodri, SUA cu un avion de patrulare MPA P 8 Orion, Marea Britanie participă cu trei aeronave Typhoon, iar Grecia cu ofiţeri de stat major.
Totodată, Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) este reprezentat de către Gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), care desfăşoară activităţi în Marea Neagră, în perioada 1 - 21 mai, şi este alcătuită din distrugătorul britanic HMS Duncan, fregata bulgărească BGS Drazki, fregata spaniolă SPS Victoria şi fregata românească „Regele Ferdinand”.
“Exerciţiul multinaţional Sea Shield 18 este cel mai mare exerciţiu NATO organizat pe flancul sudic şi estic al Alianţei Nord Atlantice, în anul 2018, şi demonstrează capacitatea deosebită a marinarilor militari români de a planifica, organiza şi conduce activităţi de instruire întrunite în cele trei medii de acţiune, terestru, aerian şi maritim”, a mai precizat sursa citată.
Deschiderea oficială a exerciţiului va avea loc vineri, 4 mai, la Terminalul Pasagere din Portul Constanţa, în prezenţa Şefului Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu, iar în perioada 5-6 mai sunt planificate vizite oficiale ale reprezentanţilor militari străini la Comandamentul Flotei şi la autorităţile publice locale din municipiul Constanţa. De asemenea, marinarii militari români şi străini vor desfăşura o serie de activităţi specifice pentru coordonarea tuturor acţiunilor de pe mare, planificate în perioada 7-11 mai.
Exerciţiul multinaţional Sea Shield 18 face parte din Planul cu principalele activităţi ale Forţelor Navale în anul 2018 şi oferă cadrul tactic de antrenament întrunit pentru operaţiile de apărare colectivă, conform articolului 5 al Alianţei Nord Atlantice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.