Un bărbat din judeţul Bistriţa-Năsăud este cercetat de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş pentru infracţiuni de punerea în circulaţie de valori străine falsificate şi înşelăciune după ce a făcut plăţi cu bancnote falsificate. Poliţiştii transmit cetăţenilor de pe raza judeţelor Mureş şi Bistriţa-Năsăud, care, în urma unor tranzacţii recente efectuate au intrat în posesia unor bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute, să verifice autenticitatea acestora la unităţile autorizate şi să anunţe, de urgenţă, organele de poliţie.
Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a fost prins în flagrant, vineri, imediat după ce ar fi pus în circulaţie bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în schimbul achiziţionării unor bunuri expuse spre comercializare pe un site de tranzacţii în mediul online.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
În cadrul anchetei, poliţiştii au făcut trei percheziţii domiciliare, în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud.
„În urma tuturor activităţilor desfăşurate, a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism şi au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 126 de bancnote contrafăcute din cupiură de 50 de euro, 3 telefoane mobile, precum şi alte înscrisuri cu valoare probatorie. Bărbatul de 25 de ani a fost condus la sediul unităţii de poliţie, iar în baza probatoriului administrat, la data de 2 septembrie, acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore. În cursul serii de 2 septembrie, magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş au dispus faţă de cel în cauză măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Mureş.
Poliţiştii transmit cetăţenilor de pe raza judeţelor Mureş şi Bistriţa-Năsăud, care, în urma unor tranzacţii recente efectuate au intrat în posesia unor bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute, să verifice autenticitatea acestora la unităţile autorizate şi să anunţe, de urgenţă, organele de poliţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.