Procurorii DIICOT au făcut, marţi, 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Mureş în cadrul unei acţiuni vizând săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunii de trafic de droguri de risc. În urma acţiunii au fost descoperite culturi indoor de cannabis, iar nouă persoane vor fi conduse la audieri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit procurorilor, există suspiciunea că, în cursul anului 2017, suspecţii au achiziţionat seminţe de canabis pe care le-au cultivat pe raza localităţii Sfântu Gheorghe, din care au rezultat 80 de plante aflate în diferite stadii de dezvoltare.
La percheziţiile derulate a fost găsită o cultură outdoor constituită din 80 de plante de canabis, cu dimensiuni cuprinse între 50 şi 200 de centimetri, o cultură indoor, constituită din 11 plante, cu instalaţie specifică de creştere, precum şi 540 de grame de muguri de canabis uscaţi.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de nouă persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Tg. Mureş şi câini specializaţi antidrog de la Centrul Chinologic Sibiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.