Circulaţia feroviară în staţia CF Balota este închisă miercuri, din cauza deraierii, la intrarea în staţie, a trei vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparţine operatorului CERFERSPED.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Trenul de marfă are în compunere 26 de vagoane încărcate cu lemne şi circula în relaţia Curtici - Sfântu Gheorghe. Deraierea celor 3 vagoane s-a produs pe linia 4, în timpul manevrelor de cuplare a locomotivei. Personalul de specialitate al SRCF Craiova, prezent la faţa locului, va lua toate măsurile care se impun în astfel de situaţii, pentru intervenţia cu utilaje necesare repunerii pe şină a vagoanelor şi eliberarea gabaritului, în vederea reluării traficului feroviar în staţia Balota”, transmite CFR într-un comunicat de presă, de miercuri.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători în sudul ţării, SRCF Craiova va asigura transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe relaţia Drobeta Turnu Severin - Prunişor, până la finalizarea intervenţiilor din staţia CF Balota.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.