Poliţiştii din Maramureş au demarat, luni, o anchetă, după ce un bărbat a fost împuşcat accidental la o partidă ilegală de vânătoare. În urma leziunilor, victima a decedat.
”Azi, 05 octombrie, ora 07.25, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a fost sesizat de către un bărbat de 66 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla la vânătoare şi-a împuşcat accidental colegul, în vârstă de 71 de ani. Din păcate, în urma leziunilor suferite victima a decedat”, a transmis, luni, IPJ Maramureş.
Din verificările efectuate până în acest moment, poliţiştii au constatat faptul că cei doi bărbaţi se aflau la vânătoare în locul numit "La Lopeţi" din municipiul Sighetu Marmaţiei, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatul de 66 de ani este deţinător legal de arme şi muniţii de vânătoare.
”În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă, uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic”, au mai transmis poliţiştii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.