Jandarmi, poliţişti, reprezentanţi ai fondului de vânătoare şi autorităţi locale intervin, duminică, în pădurea de pe raza localităţii Nistoreşti, judeţul Vrancea, unde un urs a fost prins într-un laţ. Unii localnici spun că ar fi auzit urletele animalului în urmă cu o zi-două, însă au sunat la 112 abia duminică. Se aşteaptă o echipă de specialişti de la Braşov care să tranchilizeze animalul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Vrancea, George Petrea, duminică, în jurul orei 8.00, la 112 s-a primit un apel prin care s-a anunţat că în pădurea de pe raza localităţii Nistoreşti se află un urs prins într-un laţ.
La faţa locului s-au deplasat jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lepşa, poliţişti din cadrul Secţiei Tulnici, reprezentanţi ai Fondului de Vânătoare şi ai Primăriei Nistoreşti.
În jurul orelor 10.00, ursul a fost localizat în pădure, la aproximativ 2-3 km de satul Nistoreşti, acesta fiind prins într-un laţ.
Au fost luate măsuri de delimitare a primetrului şi interzicere a accesului persoanelor neautorizate în zonă cu scopul de a facilita intervenţia personalului specializat pentru eliberea ursului şi redarea acestuia mediului natural.
La această oră, autorităţile nu pot interveni pentru deblocarea ursului, care este unul matur, de circa 150-200 de kg. În zonă este aşteptată o echipă de specialişti de la Braşov care să tranchilizeze animalul şi abia după aceea el va fi deblocat.
”Ursul e prins în laţ şi acum. Urmează să vină o echipă de la un fond de vânătoare de la Braşov pentru a-l tranchiliza şi elibera. Nu putem acţiona până nu e tranchilizat. Nu putem risca. E un urs matur, deocamdată nu e agresiv, însă nu putem risca. După ce va fi eliberat va fi văzut de un medic veterinar şi se va decide dacă va putea fi eliberat în natură sau va fi dus la un centru pentru a primi îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Vrancea, George Petrea.
Unii localnici spun că ar fi auzit gemetele animalului de acum o zi-două, însă abia duminică dimineaţă în jurul orei 8.00 au sunat la 112.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.