Un incendiu puternic a izbucnit, vineri după amiază, într-un lan de grâu, în apropiere de Ploieşti, pe marginea drumului naţional. Traficul rutier a fost afectat din cauza degajărilor mari de fum şi a vizibilităţii reduse. Autorităţile au transmis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populaţiei din zonă.
Incendiul a izbucnit într-un lan de grâu pe un teren de pe raza localităţii prahovene Buda. Conform specialiştilor ISU Prahova, cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă un fulger.
Focul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 15 hectare, conform datelor furnizate de ISU Prahova, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul este lichidat.
„Pentru aproximativ 15 minute nu s-a putut circula pe DN1, în zona respectivă. A fost transmis mesaj RO-ALERT pentru degajarea de fum”; precizează ISU Prahova.
Poliţia judeţeană Prahova transmite că traficul rutier a fost afectat la kilometrul 66 al DN1, pe sensul de mers către Bucureşti.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier a fost reluat în condiţii normale, precizează Poliţia judeţeană Prahova.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.