Un incendiu violent, cu degajări importante de fum, a izbucnit, sâmbătă după amiază, în extravilanul municipiului Bârlad în apropierea lacului Prodana. Toţi pompierii de la Detaşamentul Bârlad care erau în ture libere au fost chemaţi să intervină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Detaşamentul de pompieri Bârlad intervine cu patru autospeciale de stingere şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată şi stuful din jurul lacului Prodana. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violenţă la vegetaţia uscată, stuful şi o parte din deşeurile aruncate în zonă. Incendiul s-a extins la mărăcinişul şi pădurea din apropiere, pârjolul manifestându-se pe cel puţin patru hectare”, anunţă, sâmbătă după amiază, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
 
Având în vedere amploarea incendiului, au fost chemaţi la serviciu toţi pompierii militari aflaţi în turele libere.
 
Ard vegetaţia uscată, stuful şi deşeurile din jurul lacului Prodana, focul extinzându-se la mărăcinişul şi pădurea din apropiere.
Concomitent, alte două incendii au izbucnit la vegetaţia uscată din localităţile Oprişiţa şi Poieneşti, în comuna Poieneşti. Incendiul din localitatea Poienesti a cuprins şi gardul unei gospodării. 
 
Pompierii amintesc că arderea vegetaţiei uscate este strict interzisă, pentru proprietarii de terenuri agricole, acest lucru putând conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.
 
„Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile constituie contravenţii şi se poate sancţiona de către inspectorii de prevenire, cu amendă contravenţională cuprinsă între 1.000 lei şi 2.500 lei, conform H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”, transmite ISU Vaslui.
 
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.