Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă la o pensiune din localitatea tulceană Mahmudia, mai multe persoane reuşind să iasă la timp când au apărut flăcările şi nu au existat persoane rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă dimineaţa, în localitatea Mahmudia, pentru stingerea unui incendiu la o pensiune.

 În pensiune erau cazate mai multe persoane, care au părăsit imobilul în timp util, fără a se înregistra victime.

Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţimi, un echipaj SMURD şi 20 de subofiţeri.

La momentul sosirii echipelor de intervenţie, incendiul era generalizat, cu posibilitatea de a se extinde la o casă învecinată deoarece luase foc izolaţia şi o mică parte din acoperiş. 

La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul este localizat şi pompierii acţionează pentru stingerea sa.

Casa a fost protejată şi flăcările nu s-au extins, au precizat reprezentanţii ISU.

În sprijinul pompierilor intervine Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mahmudia cu o autospecială de stingere. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.