Un bărbat de 47 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind implicat în cazul celor trei fraţi din judeţul Hunedoara care au fost daţi dispăruţi de acasă, apoi găsiţi în Serbia, alături de tatăl lor care avea ordin de protecţie şi nu avea voie să se apropie de copiii săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În urma probatoriului administrat, la data de 28 octombrie 2024, s-a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unei persoane, de 47 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la încălcarea de către o persoană, împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie; complicitate la nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor, precum şi trei infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, a transmis IPJ Hunedoara.
 
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, persoana reţinută l-a ajutat pe tatăl celor 3 copii, în acest caz.
 
Bărbatul reţinut urmează să fie prezentat procurorilor pentru luarea măsurilor legale.
 
Marţian Antonio Adrian, Marţian Rania Adriana şi Marţian Raisa Antonia au fost găsiţi de autorităţi în oraşul Nis din Serbia, alături de tatăl lor, care avea ordin de protecţie emis pe numele său şi nu avea voie să se apropie de copii. 
 
După ce cei trei fraţi au fost găsiţi alături de tatăl lor în Serbia, au fost aduşi în ţară, iar iniţial tatăl a fost reţinut 24 de ore. Ulterior mgistraţii de la Judecătoria Deva au respins cererea procurorilor de arestare preventivă pe numele tatălui.
 
Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.
 
Potrivit presei locale, părinţii celor trei copii, Adrian şi Roxana Marţian, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia lor. Roxana Marţian a obţinut ordin de restricţie pentru tatăl copiilor, astfel că acesta şi-a montat o rulotă în apropierea locuinţei copiilor săi, pentru a fi aproape de aceştia.
 
Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că situaţia celor trei fraţi daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara se afla în atenţia DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie.
 
Cei trei fraţi fuseseră încredinţaţi de instanţă mamei, în condiţiile în care ambii părinţi au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor, în timp ce împotriva tatălui este emis un ordin de protecţie prin care este obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de copii şi de mama lor. Cu toate acestea, el locuia în apropierea casei în care erau găzduiţi temporar copiii, într-o rulotă.
 
În acest caz, Poliţia s-a sesizat din oficiu pentru lipsire de libertate. 
 
Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi a anunţat că face verificări privind modul în care cei trei copii din Hunedoara au ieşit din ţară, fiind găsiţi cu tatăl lor în Serbia. Bărbatul şi mama copiilor sunt în proces privind custodia, existând un ordin de protecţie care interzice bărbatului să se apropie de copii. În plus, custodia în acest moment este acordată mamei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.