Un tânăr în vârstă de 21 de ani din judeţul Giurgiu care a ratat în repetate rânduri proba teoretică a examenului pentru permisul de conducere a fost prins încercând să fraudeze. El a intrat luni în sala de examen având asupra sa un telefon mobil şi fire lipite cu leucoplast pe corp Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor.
Bărbatul în vârstă de 21 de ani încearcă de mai mult timp să obţină permisul de conducere, însă deşi a susţinut de trei ori examenul teoretic, a ratat de fiecare dată. La a treia încercare, el a obţinut zero puncte la acest examen.
Luni, la a patra încercare de a trece de această probă, el a fost prins încercând să fraudeze.
„Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost prins cu aparatură de comunicaţii lipită pe corp, în timpul examenului pentru obţinerea permisului de conducere. (...) Asupra tânărului au fost găsite mai multe fire lipite pe corp şi alte echipamente cu un telefon mobil. Cazul a fost înaintat structurii judiciare din cadrul Poliţiei municipiului Giurgiu pentru a efectua cercetări”, au transmis, pe Facebook, oficialii Prefecturii Giurgiu.
Potrivit acestora, este prima încercare de fraudare a examenului auto, în anul 2021, în judeţul Giurgiu, însă la nivel naţional au mai existat situaţii de acest fel. Ultima tentativă de fraudă la examenul auto a fost identificată la Giurgiu în anul 2018.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.