Cele două persoane din Giurgiu suspectate că au recrutat şi au adăpostit, într-o anexă improvizată a locuinţei lor, şase persoane cu afecţiuni fizice şi psihice, pe care le au exploatat prin muncă, au fost reţinute, fiind prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliţia Română a anunţat, miercuri, că, în urma percheziţiilor făcute în urmă cu o zi, în judeţul Giurgiu, de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT - Structura Centrală, au fost reţinute pentru 24 de ore două persoane.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţii din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Marţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT - Structura Centrală, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în judeţul Giurgiu, într-un dosar de trafic de persoane în formă continuată.
”În fapt, s-a reţinut că, începând cu anul 2021 şi până la data de 6 februarie 2024, două persoane, membri ai aceleaşi familii, ar fi recrutat şi adăpostit, într-o anexă improvizată a locuinţei lor, 6 persoane vătămate, pe care le-ar fi exploatat prin supunerea la muncă fizică şi ţinerea în stare de sclavie, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, cauzată de afecţiunile fizice şi psihice grave de care sufereau, precum şi de lipsa mijloacelor de subzistenţă”, arătau anchetatorii.
Persoanele cercetate ar fi reţinut documentele persoanelor vătămate, pentru a le împiedica să plece, şi le-ar fi obligat să presteze diferite activităţi în gospodărie, fără a fi remunerate şi fără a li se asigura hrana zilnică necesară, un adăpost corespunzător şi condiţii minime de igienă.
În urma percheziţiilor de marţi, două dintre persoanele vătămate au fost găsite adăpostite în condiţii precare de igienă şi având probleme evidente de sănătate, de natură fizică şi psihică.
De asemenea, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri de interes pentru cauză (inclusiv acte de identitate ale altor persoane vătămate), precum şi alte mijloace de probă.
Audierile s-au desfăşurat la sediul DIICOT - Structura Centrală.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu şi al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...