Comisarii de mediu din cadrul Comisariatul Judeţean Giurgiu au oprit, de la începutul acestei luni, intrarea în ţară a patru transporturi cu 45 de tone de deşeuri metalice, pe motiv că documentele de intrare în ţară nu erau completate conform legislaţiei europene privind transferurile de deşeuri. Comisarii au identificat, de asemenea, o zonă din comuna Vărăşti în care se ardeau cabluri şi anvelope, controlul arătând că "incinerarea deşeurilor în acea zona este o practică".
De la începutul lunii octombrie, comisarii de mediu din Giurgiu au controlat transferul, importul, exportului şi tranzitul de deşeuri, pentru 264 de transporturi care au trecut prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu.
"Pentru 4 transporturi (45 t deşeuri metalice), Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Giurgiu a dispus interzicerea intrării pe teritoriul României. Menţionăm că documentele care însoţeau transporturile nu erau completate conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1013/ 2006 privind transferurile de deşeuri. În acelaşi interval, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Giurgiu au efectuat 65 de controale şi au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de 211.000 lei. În două situaţii a fost notificată Agenţia pentru Protecţia Mediului Giurgiu în vederea emiterii unei notificări prealabile suspendării actului de reglementare”, au scris, pe Facebook, comisarii de mediu din Giurgiu.
Conform sursei citate, echipele de comisari au constatat nerespectarea condiţiilor impuse prin autorizaţia de mediu, neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor, neanunţarea unei poluări accidentale, nerespectarea de care utilizatori a obligaţiei de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural.
Garda de Mediu Giurgiu a constatat, de asemenea, că în comuna Vărăşti, satul Dobreni, o persoană fizică se ocupă cu arderea de cabluri auto şi anvelope.
"Vetrele de foc identificate în timpul controlului au indicat faptul că incinerarea deşeurilor în această zona este o practică”, mai scriu comisarii de mediu, precizând că au anunţat organele de cercetare penală cu privite la acest aspect.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.