O furtună puternică s-a produs, marţi, în judeţul Buzău, grindina căzută depunându-se pe străzi în strat gros şi producând numeroase pagube în grădinile şi livezile oamenilor.
Din cauza furtunii violente, pe DN 10, la Siriu, a fost închisă circulaţia rutieră, după ce mai mulţi bolovani s-au desprins de pe versant şi au căzut pe şosea.
”Traficul a fost oprit pe DNB 10 în amonte de Barajul Siriu, se semnalează căderi de pietre pe carosabil. SDN Buzău intervine cu utilaje pentru curăţarea carosabilului. În urma intervenţiei drumarilor, a fost curăţat carosabilul pe DN 10, se circulă dirijat, sunt mai multe echipaje de poliţie în zonă precum şi utilaje SDN care patrulează şi sunt pregătite să intervină dacă apar alte probleme”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cozma.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În timpul furtunii, pe DJ 203D Buzău Smeeni, aproape de localitatea Maxenu, cel puţin un stâlp de telefonie e căzut pe marginea drumului, se circulă pe o bandă, dirijat de poliţie.
De asemenea, mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt în municipiul Buzău, pompierii intervenind pentru degajarea lor. În localităţi precum Mărăcineni, Verneşti, Vadu Paşii, Merei sau Pietroasele, vijelia a fost însoţită de grindină care a acoperit câmpuri întregi, în timp ce vântul puternic a desprins table din acoperişuri şi din garduri.
În municipiul Buzău, ploaia torenţială a făcut ca unele străzi să fie inundate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.