Inspectoratul General de Aviaţie al MAI intervine, luni, pentru refacerea infrastructurii critice în zonele afectate de inundaţii. Astfel, un elicopter Black Hawk transportă patru stâlpi pentru refacerea infrastructurii electrice. Stâlpii au peste 12 metri lungime, iar cel mai greu cântăreşte peste un sfert de tonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

”Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General de Aviaţie, desfăşoară în prezent o operaţiune complexă în sprijinul cetăţenilor din judeţul Galaţi, afectaţi de inundaţii severe. Un elicopter Black Hawk este implicat în transportul a patru stâlpi de electricitate, fiecare având o lungime de 12 metri. Cel mai greu dintre aceştia cântăreşte peste un sfert de tonă, ceea ce face intervenţia extrem de dificilă şi de importantă pentru restabilirea infrastructurii critice”, a transmis, luni, Inspectoratul General de Aviaţie al MAI.

Sursa citată a precizat că, având în vedere accesul dificil în zonele afectate, transportul aerian al stâlpilor reprezenta singura soluţie viabilă pentru refacerea infrastructurii critice.

”Stâlpii sunt transportaţi pe o distanţă de aproximativ 10 kilometri, intervenţia fiind esenţială pentru reabilitarea reţelei electrice şi restabilirea alimentării cu energie. Aceasta este prima misiune de acest tip, în care elicopterele Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI sunt utilizate pentru transportul unor elemente esenţiale de infrastructură. Autorităţile depun toate eforturile necesare pentru a sprijini comunităţile afectate şi pentru a restabili serviciile esenţiale cât mai curând posibil”, a mai transmis sursa citată.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, în şedinţa de Guvern, că sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două judeţe afectate de inundaţii, Galaţi şi Vaslui, el precizând că prioritatea o reprezintă reparaţiile la case, anexe, drumuri şi poduri.

În plus, Guvernul aprobă şi eliberarea urgentă de la Rezervele Statului a patru clădiri modulare, în care copiii pot învăţa temporar până când situaţia revine la normal.

Prefectul judeţului Galaţi a solicitat avizul pentru instituirea stării de alertă întrucât sunt afectate de inundaţii aproximativ 6.000 de gospodării din 26 de localităţi, dar şi mai multe drumuri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.