Şoferul care a aruncat cu kitul pentru Drugtest în faţa unui poliţist, după ce fusese oprit pentru că a circulat cu peste 100 de kilometri pe oră pe o stradă din Craiova, iar apoi l-a muşcat de mână pe poliţistul care a încercat să îl imobilizeze, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În cursul acestei zile, în continuarea cercetărilor privind săvârşirea infracţiunii de ultraj, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus reţinerea tânărului de 24 de ani, pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.
 
Poliţiştii au precizat că bărbatul va fi prezentat instanţei, marţi, pentru luarea unei măsuri preventive.
 
Un şofer care circula cu peste 100 km/h pe o stradă din Craiova a aruncat în faţa unui poliţist kitul pentru testarea antidrog şi apoi a încercat să fugă, dar a fost prins în scurt timp. În momentul în care era imobilizat, bărbatul l-a muşcat de mâna dreaptă pe un alt poliţist.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.