Un bărbat în vârstă de 24 de ani din Târgovişte a fost reţinut sub acuzaţia de act sexual cu un minor după ce acesta a dus la el acasă două adolescente de 13 şi 14 ani, aflate în plasament, şi a avut relaţii intime cu una dintre ele. Fetele fuseseră date dispărute de către femeia care le avea în grijă şi care a anunţat poliţia că cele două adolescente nu au revenit acasă de la şcoală.
Copilele, cu vârste de 13 şi 14 ani, se aflau la o familie din localitatea Siliştea, iar miercuri, 3 mai, nu au mai revenit acasă de la şcoală, femeia care le are în grijă anunţând la Poliţie dispariţia lor.
Poliţiştii au demarat verificări pentru a le găsi pe cele două fete, stabilind că de la şcoală acestea au mers într-un parc cu o persoană necunoscută şi, ulterior, în municipiul Târgovişte.
„Poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 24 de ani, din Târgovişte. În urma investigaţiilor efectuate, cele două minore au fost depistate de poliţişti într-un imobil din municipiul Târgovişte, unde ar fi fost conduse de bărbatul respectiv. Totodată, cercetările au fost continuate, poliţiştii stabilind faptul că, la data de 3 mai a.c., bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora de 14 ani”, transmite, vineri, Poliţia judeţeană Dâmboviţa.
Joi, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unei măsuri preventive. El este cercetat pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.
Cele două fete au fost încredinţate reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Ele nu mai plecaseră niciodată de la familia la care se aflau în plasament.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.