Un bărbat din Ucraina a fost prins de poliţiştii de frontieră constănţeni în timp ce încerca să introducă ilegal în ţară o armă cu aer comprimat şi două cutii cu muniţie, el spunând că le-a cumpărat din Turcia de la un magazin de specialitate.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, vineri dimineaţă în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean din Ucraina, în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui microbuz înmatriculat în Ucraina.
Echipele de control au descoperit printre bagajele bărbatului, într-o pungă neagră, o armă cu aer comprimat, fără pat şi două cutii cu muniţie pentru armă, fără a avea autorizaţie pentru procurare, deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor. Bărbatul le-a spus poliţiştilor de frontieră că le-a cumpărat din Turcia, de la un magazin de specialitate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Arma cu aer comprimat, precum şi cele două cutii cu muniţie pentru armă, au fost ridicate în vederea expertizării, urmând să fie predate la Seviciul Arme şi Muniţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru deţinere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.