Cinci persoane s-au intoxicat cu fum, în urma unui incendiu izbucnit, joi seară, într-un bloc din municipiul Constanţa, acestea primind îngrijiri de la cadrele medicale prezente la faţa locului. Toţi locatarii din blocul respectiv au părăsit imobilele în momentul când au simţit miros de fum pe casa scării, incendiul pornind, cel mai probabil, de la un calculator.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină joi seară, la un incendiu izbucnit la un bloc de pe strada Nalbei din municipiul Constanţa, la faţa locului deplasându-se două autospeciale, cinci ambulanţe dintre care trei de la Serviciul Judeţean şi două echipaje SMURD.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pompierii au evacuat cinci persoane aflate în blocul respectiv, care s-au intoxicat cu fum, aceastea primind îngrijiri medicale de la echipajele aflate în zonă. De asemenea, ceilalţi locatari din bloc au ieşit din locuinţe în momentul izbucnirii incendiului.
Echipele de intervenţie au reuşit să stingă focul care izbucnise într-un apartament de la etajul întâi. Martorii susţin că incendiul s-a produs din cauza unui calculator, dar ompierii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza producerii focului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.