Conducerea Poliţiei Române anunţă că a trimis deja la Brăila o echipă de la Direcţia Control Intern pentru a verifica modul în care poliţiştii de acolo au gestionat cazul femeii din comuna Mircea Vodă care a sunat la 112, cerând ajutor şi afirmând că este în pericol, şi care a fost găsită moartă a doua zi, alături de concubinul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Conducerea Poliţiei Române a dispus, încă de ieri, 11 iunie, trimiterea unei echipe din cadrul Direcţiei Control Intern, pentru a efectua verificări cu privire la modul de gestionare a cazului. În această dimineaţă, echipa de poliţişti a ajuns la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi a demarat verificările”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Poliţiei Române, în legătură cu evenimentul din judeţul Brăila în urma căruia o femeie şi un bărbat au fost găsiţi decedaţi, cu urme de violenţă.

Cadavrele a două persoane – o femeie şi un bărbat – au fost găsite, marţi, într-un imobil din judeţul Brăila, cu urme de violenţă. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă. Anterior, femeia ar fi sunat la 112 şi, strigând, a afirmat că se află în pericol, dar nu a mai oferit alte detalii. Deşi poliţiştii s-au deplasat către locul unde s-a făcut localizarea apelului, femeia nu fost găsită, nici locul exact de unde a sunat, în niciun imobil din zonă nefiind semnalat scandal.

”La data de 10 iunie a.c., ora 12:31, la Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic, în care se aude o femeie care ţipă şi spune că se află în pericol, fără a preciza date privind identitatea sau locul în care se află. Apelul la 112 a fost însoţit de date de localizare. Imediat, în localitatea Mircea Vodă au fost dirijate două echipe din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca, pentru a efectua verificări. În urma verificărilor efectuate, nu au fost obţinute date care să confirme faptul că în zonă ar fi avut loc un conflict. Nu se auzeau zgomote şi nici vreun conflict în derulare, la imobilele din zona respectivă”, a transmis, marţi, IPJ Brăila.

Sursa citată a precizat că s-au purtat discuţii cu locuitorii din zonă, pentru a încerca identificarea unui imobil unde ar fi avut loc un conflict, încercându-se, totodată, identificarea apelantei.

Poliţiştii le-au arătat locuitorilor din zonă numărul de telefon de pe care s-a sunat la 112, dar nimeni nu l-a recunoscut.

”Niciuna dintre persoane nu a putut oferi informaţii, care să ajute la identificarea locaţiei sau a apelantei. S-a încercat reapelarea postului telefonic fără rezultat, numărul fiind alocat unei cartele pre-pay neînregistrate. Din verificările efectuate şi datele deţinute, la acest moment, telefonul ar aparţine femeii, de 44 de ani, din comuna Mircea Vodă, însă la momentul efectuării verificărilor în teren, vecinii nu au putut furniza această informaţie”, a transmis sursa citată.

Poliţiştii au precizat că, marţi dimineaţă, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că, într-un imobil din comuna Mircea Vodă, au fost găsite două cadavre care prezentau urme de violenţă.

”A fost stabilită identitatea acestora, fiind vorba de doi concubini, un bărbat, de 50 de ani, şi o femeie, de 44 de ani, ambii din comuna Mircea Vodă. Ambele cadavre au fost preluate de Servciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările continuă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au precizat că anterior evenimentului nu au mai existat sesizări în contextul violenţei domestice în care să fi fost implicate vreuna dintre cele două persoane.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.