Sute de autoturisme aşteaptă în jur de două ore şi jumătate pe autostrada pan-europeană pentru a intra în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, formându-se o coloană de aproximativ zece kilometri pe teritoriul Ungariei. Autorităţile recomandă evitarea acestui punct de control, unde şi pe sensul de ieşire din ţară se aşteaptă aproximativ o oră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Vămile din vestul ţării sunt din nou aglomerate, sâmbătă, atât din cauza tranzitului turistic specific weekend-ului, cât şi pentru că mii de români care lucrează în afara ţării se întorc acasă în vacanţă.
 
În PTF Nădlac II sunt coloane foarte mari pe ambele sensuri, însă la intrarea în România se aşteaptă aproximativ două ore şi jumătate pentru control. Pe autostrada pan-europeană, pe teritoriul Ungariei, coloanele de maşini sunt formate pe aproximativ zece kilometri, deşi verificarea documentelor se face pe şapte artere rutiere, faţă de patru în mod obişnuit.
 
 
La ieşirea din ţară, în Nădlac II, se aşteaptă o oră, pe autostradă fiind maşini pe o distanţă de aproape doi kilometri. Controalele se fac tot pe şapte artere şi sunt folosite inclusiv benzile destinate traficului greu, care nu este permis în weekend în Ungaria.
 
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad recomandă evitarea PTF Nădlac II şi folosirea altor puncte, care nu sunt la fel de aglomerate. În judeţul Arad, la Nădlac I (DN7), Turnu şi Vărşand se aşteaptă 15 – 20 de minute, pe ambele sensuri.
 
Coloane mari de maşini mai sunt la intrarea în ţară prin Petea (Satu Mare), unde se aşteaptă o oră pentru trecerea graniţei, controlul fiind făcut pe cinci artere.
 
Din cauza numărului mare de autoturisme care vin în România, pe Valea Mureşului, în Arad, se circulă ”bară la bară” pe mai multe segmente ale DN7, echipaje ale Poliţiei Rutiere luând măsuri de fluidizare a traficului. 
 
Poliţia de Frontieră le recomandă celor care vor să tranziteze frontiera să verifice aplicaţia online de pe site-ul oficial, care arată o estimare a timpilor de aşteptare pentru controlul documentelor. Astfel, şoferii pot alege punctele de trecere care nu sunt aglomerate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.