Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, anunţă că în zilele următoare vor fi publicate cheltuielile făcute de Administraţia Prezidenţială privind deplasările cu avioane private făcute de Klaus Iohannis. Bolojan spune că ”periodic, toate cheltuielile Preşedinţiei vor fi făcute publice de acum înainte” şi intenţionează să deschidă publicului curtea Palatului Cotroceni.
”Am avut foarte multe cereri de la presă pentru a face transparenţă vis-a-vis de aceste cheltuieli (pentru deplasările lui Klaus Iohannis – n.r.). Am luat această decizie să o facem şi cred că în câteva zile echipele de la contabilitate vor comunica public aceste lucruri. E o chestiune care ţine, cred eu, de respectul faţă de oameni, dar nu un respect de genul acesta să faci lucruri populiste. Cred că oamenii la o instituţie publică, în general, trebuie să aibă date legate de cheltuielile acelei instituţii, ca să se asigure că ele sunt făcute la un nivel decent, sunt în bună regulă, pentru că altfel se nasc tot felul de suspiciuni şi şi dacă nu faci lucruri nelalocul lor, dacă ceva este opac şi nu este transparent, naşte tot felul de discuţii. Deci, periodic, toate cheltuielile Preşedinţiei vor fi făcute publice de acum înainte. Le vom încărca pe site, vor fi transparente, în aşa fel încât să nu mai există niciun fel de discuţii legate de cât costă o anumită activitate sau altă activitate şi cred că este o chestiune normală”, a afirmat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24
El susţine, de asemenea, deschiderea pentru public a Palatului Cotroceni ”în aşa fel încât la final de săptămână oamenii să aibă acces gratuit în curte la biserica de la Cotroceni”, Bolojan fiind de părere că aceasta este ”o chestiune de normalitate” şi o formă de respect pentru cetăţenii din România.
Ilie Bolojan a vorbit şi despre motivele pentru care a ales să ţină umbrela omologului său Maia Sandu sau să călătorească cu avion de linie, subliniind că în spatele unor astfel de gesturi nu se află niciun ”interes”.
”Orice faci poţi să fii acuzat de un lucru sau de altul bănuind că te comporţi într-un anume fel având un interes de a semnaliza o chestiune sau alta. Eu am considerat că este decent că atunci când te duci, de exemplu, în Europa, la orice fel de întâlnire, să te duci cu un avion de linie. Nu se întâmplă nimic, costurile deplasării delegaţiei sunt cel puţin de 10 ori mai mici decât atunci când ai închiria un avion charter şi te-ai duce până acolo, iar durata de deplasare, gândiţi-vă că este o chestiune totuşi de 2-3 ore. În 3 ore jumate, 4 ore, traversezi toată Europa, dintr-o parte în alta. Şi o chestiune pur şi simplu de respect faţă de cetăţenii ţării noastre, pentru că a încerca să rămâi cu picioarele pe pământ, a încerca să te comporţi normal, cred că este o chestiune foarte importantă, pentru că în momentul în care rămâi cu picioarele pe pământ, inclusiv riscând ca anumiţi cetăţeni când te văd în aeroport sau poate în avion, sau pe o stradă, să nu te laude toată lumea, poate te mai huiduie, poate te mai critică, dar a rămâne un om cu picioarele pe pământ inclusiv înseamnă să auzi şi aceste critici, pentru că asta te ţine treaz şi n-ai uitat de ce ai ajuns acolo”, a mai afirmat Ilie Bolojan.
”În momentul în care te izolezi total, în momentul în care circuli cu avioane, să spunem, securizate, charter sau avioane militare, bun, poţi să mergi cu un avion militar la un moment dat, dar poate la o anumită urgenţă, pentru că nu poţi să aştepţi până vine avionul de linie. Dar asta trebuie să fie o excepţie, nu o regulă. Deci în momentul în care te-ai izolat, şi deciziile pe care le iei sunt afectate de, hai să spunem, de o rupere de realitate”, a completat preşedintele interimar.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.