Cei patru adolescenţi care au fost loviţi de o ambarcaţiune în timp ce se antrenau cu un caiac, la Orşova, au fost salvaţi de un poliţist de frontieră care era în timpul liber şi care se afla cu barca sa în apropiere. Totodată, cel care îi accidentase este un fost poliţist de frontieră, acum pensionat, care a susţinut că a fost neatent.
"Salvatorul canoiştilor este poliţist de frontieră. Sebastian este colegul nostru si de peste 24 e ani este poliţist de frontieră în cadrul ITPF Timişoara - Sectorul Poliţiei de Frontieră Orşova. Ieri, o ambarcaţie cu motor a spulberat un caiac pe Dunăre, în care erau patru sportivi minori, iar salvatorul acestora este Sebastian, care se afla la nici 30 de metri de aceştia, fiind în timpul liber la o plimbare cu barca personală", au arătat, miercuri seară, într-o postare pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Europol.
Ei au menţionat că acesta a sărit imediat în apă şi l-a prins de braţ pe unul dintre copii, care fusese lovit în timpul accidentului, şi l-a urcat în barcă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Rând pe rând a procedat la fel cu toţi cei patru sportivi, a recuperat caiacul rupt în două şi a plecat în grabă către mal unde minorii au fost preluaţi de către antrenorii acestora şi unde li s-a acordat asistenţă medicală de specialitate. Îl felicităm pe Sebastian pentru spiritul său de salvator şi pentru modul profesionist în care a acţionat şi nu putem decât să ne mândrim cu asemenea colegi!", au transmis sindicaliştii.
La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au precizat că bărbatul care i-a accidentat pe adolescenţi este fost poliţist de frontieră, în prezent pensionat.
"Mulţi dintre noi am fost revoltaţi când am văzut imaginile cu un conducător de ambarcaţiune care a intrat, în plin, în 4 tineri care erau cu caiacele pe Dunăre. Şi, poate la fel de mulţi am fost surprinşi când am aflat că cel care conducea barca era FOST poliţist de frontieră, pensionat de 3 ani. Acesta a declarat autorităţilor care învestighează cazul că a fost neatent şi nu i-a observat pe tineri. Acum va suporta consecinţele «neatenţiei» sale", au arătat aceştia.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, cel care i-a salvat pe tineri, Sebastian, este agent şef şi lucrează la Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova.
"El se afla în timpul liber şi fiind în apropiere cu ambarcaţiunea personală, a intervenit imediat şi a scos tinerii din apă, unul dintre adolescenţi având o fractură serioasă la braţ. Aceştia au fost conduşi în siguranta la mal, unde le-a fost acordată asistenţă medicală de specialitate. Mulţumim Sebastian pentru gestul tău!", au scris reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Accidentul s-a produs, marţi, pe Dunăre, în zona Orşova, când o ambarcaţiune a intrat într-un caiac în care se aflau patru adolescenţi. Tinerii au fost recuperaţi din apă şi aduşi în siguranţă la mal. Un minor a fost rănit, fiind trabnsportat la spital unde nu a necesitat internarea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.