Şase explozii controlate au avut loc la Siriu, pe DN 10 Buzău Braşov pentru înlăturarea stâncilor care au blocat şoseaua începând din noaptea de miercuri spre joi. Drumul a fost curăţat de pietre, însă rămâne închis şi în următoarele ore.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduţ Pârvu, circa 100 de kilograme de explozibil au fost folosite la Siriu, fiind efectuate 6 explozii controlate. O deflagraţie controlată a avut ca rol stabilizarea versantului pentru că pe munte era încă o stâncă ce stătea să se prăbuşească.
"Pentru gestionarea situaţiei au cooperat la faţa locului specialişti pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului General pentru situaţii de Urgenţă, din cadrul Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu" al judeţului Buzău, şi din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.
Pe parcursul a 72 de ore au fost efectuate un număr de 6 explozii controlate ce au implicat aproximativ 100 de kilograme de explozibil, acţiunile fiind complexe şi desfăşurate în condiţii de maximă siguranţă astfel încât personalul participant să nu fie pus în pericol", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, sergent major Vlăduţ Pârvu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Drumul a fost curăţat de pietre, aluviuni şi arbori, iar luni se montează semnalizatoare, pentru ca apoi autorităţile să decidă exact momentul în care traficul va fi redat pe DN 10. Circulaţia se va realiza cu restricţii de tonaj.
DN 10 Buzău Braşov este blocat începând din noaptea de miercuri spre joi din cauza unei masive alunecări de teren, care s-a produs din cauza ploilor abundente din ultimele zile. Un munte de piatră s-a prăvălit pe şosea, antrenând o cantitate imensă de bolovani din versantul de pe marginea drumului, dar şi arbori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.