Patru bărbaţi au fost prinşi în flagrant de către poliţiştii braşoveni după ce au sustras două tone de motorină din vagoanele unui tren de marfă staţionat în gara Şercaia. Doi dintre ei erau angajaţi ai unei forme de pază şi trebuia să asigure securitatea marfarului. Cei patru au fost arestaţi preventiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 24 octombrie a.c., poliţiştii au reuşit prinderea în flagrant, în staţia de cale ferată Şercaia, a patru persoane, cu vârsta între 36 şi 55 de ani, în timp ce sustrăgeau cantitatea de 2000 de litri de motorină din vagoanele cisternă ale unui tren de marfă. De asemenea, poliţiştii au stabilit că două dintre persoanele identificate, ambele din municipiul Ploieşti, erau angajate ale unei societăţi de pază, în calitate de agenţi de securitate, acestea trebuind să asigure protecţia antiinfracţională prin păzirea vagoanelor de marfă, însă, în fapt, au sprijinit alte două persoane, din localitatea Şercaia, pentru sustragerea produselor petroliere”, informează, sâmbătă, Poliţia judeţeană Braşov.

În primă fază cei patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, vineri ei fiind prezentaţi de către procurorul de caz în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, care a admis propunerea procurorului şi a emis pe numele celor cercetaţi mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea procurorului desemnat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi abuz în serviciu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.