Un bărbat a fost găsit inconştient, vineri, în interiorul unei toalete publice din municipiul Braşov, el fiind dus la spital. Surse locale afirmă că este vorba despre iubitul uneia dintre doctoriţele inculpate în dosarul care vizează moartea unui pacient în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 16 august a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat, printr-un apel telefonic, prin Sistemul de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, în incinta unei toalete publice, din zona centrală a municipiului Braşov, s-ar afla o persoană în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a constatat că cele sesizate se confirmă, fapt pentru care i-a fost acordat sprijin medical de către personalul de specialitate sosit la faţa locului. Bărbatul identificat a fost transportat la o unitate medicală pentru investigaţii”, informează, vineri după-amiază, Poliţia Judeţeană Braşov.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că bărbatul are 53 de ani.

El a fost găsit în interiorul unei toalete publice din Piaţa Sfântul Ioan din Braşov. Toaletele montate în acea zonă au un sistem care face ca uşile să se deschidă automat după un sfert de oră, dacă persoana aflată înăuntru nu iese.

Surse locale susţin că bărbatul ar fi iubitul uneia dintre doctoriţele inculpate în dosarul care vizează moartea unui pacient în secţia de terapie intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti.

”În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, dosar aflat sub instrumentarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, la finalizarea căruia vor fi dispuse măsurile legale”, mai transmite Poliţia Braşov.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.