Poliţiştii de frontieră au intervenit sâmbătă, pentru remorcarea unei ambarcaţiuni de pescuit în care se aflau două persoane, rămasă fără propulsie în Marea Neagră. Nava a fost adusă în siguranţă la ţărm.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, sâmbătă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au fost informaţi de către Autoritatea Navală Română - M.R.C.C. că o ambarcaţiune de pescuit, care se afla la 600 de metri faţă de digul pescăriei de la 2 Mai, a rămas fără propulsie şi solicită intervenţia autorităţilor.
Imediat, Garda de Coastă a dispus efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia, pentru identificarea acesteia.
Poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zona respectivă, iar la scurt timp, ambarcaţiunea cu cele două persoane aflate la bord a fost identificată, remorcată şi adusă în siguranţă în Portul Mangalia.
Cele două persoane, cetăţeni români în vârstă de 56, respectiv 53 de ani, nu au avut nevoie de asistenţă medicală. Cei doi pescari au declarat că în timp ce se aflau la pescuit motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie şi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.