Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. În schimb, tânărul care loveşte de pământ cu copilul şi îl bate pe acesta cu pumnii şi picioarele a fost plasat în arest la domiciliu, cu interdicţia de a lua legătura cu victima şi cu familia acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul de urmărire penală nr. 279/126/P/2025 a inculpatului Bora Florin Adrian, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. (...) Dispune luarea faţă de inculpatul Bora Florin Adrian a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, de la data de 07.04.2025 până la data de 06.05.2025, inclusiv”, este soluţia pronunţată, luni seară, de Judecătoria Beiuş. 
 
Prin aceeaşi decizie, adolescentul are interdicţia de a comunica cu cel de-al doilea adolescent suspect în dosarul de agresiune, dar şi cu copilul lovit şi cu familia acestuia. 
 
În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive în cazul adolescentului agresiv. În faţa instanţei de judecată, tânărul a cerut să fie plasat sub controlul judiciar. 
 
Decizia Judecătoriei Beiuş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. 
 
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ştei continuă cercetările în cauză, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei şi pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale.
 
Imaginile greu de privit au fost filmate în 25 martie, în jurul orei 16.30, pe strada Independenţei din localitatea Ştei, judeţul Bihor. În imagini se vede cum un tânăr de 17 ani bate crunt un copil 9 ani.
 
În filmul postat pe internet care are aproape zece minute se vede cum un adolescent în ţine la pământ, cu piciorul, pe un băieţel de opt-nouă ani şi îl loveşte în cap, în timp ce alţii îl încurajează să-l lovească: „Dă-i, mă, arde-l oleacă!”. 
 
Apoi, băieţii mai mari îi cer copilului să-l lovească pe un adolescent care are de două ori statura copilului, tinerii ironizându-l pe băiat şi spunându-i „Dă-i la faţă!”. 
 
Adolescentul lovit iniţial de către copil îl bate apoi, cu pumni şi picioarele, peste cap, în trânteşte la pământ în repetate rânduri, lovindu-l în zona capului, şi îi dă cu piciorul în cutia toracică. 
 
„Ăsta-mi face numa masaj” spune adolescentul, înjurând.
 
În timp ce copilul este bătut, cel care filmează îl încurajează să îl lovească pe băiatul care are probabil de două ori vârsta lui: „Dă-i, mă nu mai sta, bagă-te tu în el, hai să te văd!”.
 
Poliţia Bihor a deschis dosar penal.
 
„La data de 4 aprilie a.c., în urma vizionării imaginilor surprinse în înregistrarea video, poliţiştii Poliţiei oraşului Ştei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei şi împrejurărilor în care s-a produs fapta, urmând ca, în funcţie de rezultat, să fie dispuse măsuri legale în consecinţă”, au transmis oficialii Inspectoratului Judeţean Bihor.

Agresorul, un tânăr de 17 ani a fost reţinut, iniţial, iar un adolescent de 15 ani este cercetat pentru că ar fi îndemnat la săvârşirea agresiunii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.