Acoperişul unei biserici dintr-o comună din judeţul Argeş, a fost cuprins de un incendiu, miercuri. Focul , care a pornit de la un coş de fum necurăţat de funingine, a afectat de asemenea mobilierul din lemn din interiorul bisericii, dar şi picturile de la nivelul tavanului.
Incendiul a izbucnit miercuri dimineaţă la acoperişul unei biserici din comuna argeşeană Albota. Potrivit ISU Argeş, în urma evenimentului a ars acoperişul lăcaşului de cult, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Au fost de asemenea afectate mobilierul din lemn din interiorul bisericii, dar şi picturile de la nivelul tavanului. „Prin intervenţia operativă, pompierii au reuşit să salveze restul construcţiei, dar şi anexele aflate în apropierea acesteia”, transmite instituţia.
Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coş, canal/ burlan de fum necurăţat de funingine.
Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii cu cinci autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime la faţa locului fiind trimise şi două ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.