Trupa rock The Who a decis să îşi anuleze turneul pe care îl avea programat în Marea Britanie. Anunţul a venit cu doar patru zile înainte de debutul seriei de concerte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Grupul a transmis că turneul de trei săptămâni va avea loc mai târziu, anul acesta.

„Nu am ajuns la această decizie cu uşurinţă, dar, având în vedere îngrijorările cu privire la adunările publice, nu putem merge mai departe”, a spus chitaristul Pete Townshend într-un comunicat transmis joi.

Teama de răspândirea rapidă a Covid-19 a dus la anularea a numeroase evenimente peste tot în lume - de la turneul de tenis Indian Wells la festivalul Coacehlla.

The Who, înfiinţată la Londra în 1964, este celebră pentru albume ca „My Generation”, „Tommy” şi „Quadrophenia”. Formaţia britanică, cunoscută în formula Roger Daltrey (voce), Pete Townshend (chitară), John Entwistle (bas) şi Keith Moon (tobe), este considerată una dintre cele mai influente trupe rock din secolul al XX-lea, iar albumele ei au fost vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial. Grupul a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1990. The Who este prima imortalizată pe Music Walk of Fame din Londra, atracţie culturală inaugurată în noiembrie în cartierul Camden.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.