Ediţia de anul acesta a galei la care au fost decernate Globurile de Aur a avut loc într-un format inedit, din cauza pandemiei, însă vedetele - cele mai multe, prezente prin sistem videoconferinţă - s-au pregătit în majoritate ca pentru o ceremonie obişnuită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Covorul roşu de la Globurile de Aur a fost deseori spaţiu de exprimare a opiniilor socio-politice, cel mai recent în 2018, când cele mai multe dintre femeile care au participat la gală au purtat negru în semn de solidaritate cu mişcările Time's Up şi #MeToo. Anul acesta, monologul gazdelor, Tina Fey şi Amy Poehler, a făcut referire la schimbările necesare în cadrul Asociaţiei Presei Străine de la Hollywod (HFPA), care acordă premiile, iar starurile, în mare parte, s-au exprimat prin vestimentaţie.

Ceremonia a avut loc la Los Angeles şi New York. În multe momente, gala a părut una tipică - cu vedete pe covorul roşu şi prezentatori celebri la Baverly Hilton şi Rainbow Room.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Culorile au ieşit în evidenţă. Anya Taylor-Joy, starul miniseriei „Queen's Gambit”, premiată pentru rolul său, a intrat în direct purtând o rochie verde Dior Haute Couture şi pantofi asortaţi de la aceeaşi casă de modă.

„Nu e un mod rău să petreci o duminică seară în casă”, a scris actorul canadian Dan Levy, nominalizat pentru rolul secundar din „Schitt’s Creek”, serial al cărui co-creator este şi care a fost premiat la categoria comedie. El a purtat un costum galben Valentino, bijuterii Cartier şi pantofi aurii.

Actriţa şi cântăreaţa Cynthia Erivo, care a fost între prezentatorii serii, a ales o creaţie Valentino Haute Couture, de culoare verde lămâie, şi pantofi argintii cu platforme. Principalele accesorii ale ei au fost mănuşile albe.

Leslei Odom Jr., dublu nominalizat pentru „One Night in Miami”, a ales de asemenea un costum Valentino.

Remarcat a fost şi faptul că unele vedete prezente pe scenele galei au ales rochii scurte. Între ele, actriţele Kristen Wiig - cu o creaţie Prada - şi Gal Gadot - cu Givenchy, dar şi gazdele show-ului: Fey a purtat o rochie frac Versace, iar Poehler, o rochie Moschino.

Cum nominalizaţii au urmărit gala din casele lor, ei au apărut pe ecrane în diverse ipostaze.

Actriţa Kaley Cuoco, selectată pentru rolul din „The Flight Attendant”, a purtat o rochie Oscar de la Renta la petrecerea privată din propria sufragerie. A ales bijuterii de la Harry Winston şi pantofi Stuart Weitzman.

Pe de altă parte, Jason Sudeikis, premiat pentru rolul din „Ted Lasso”, s-a prezentat relaxat, într-un hanorac colorat. Joaquin Phoenix şi Jeff Daniels au ales de asemenea să nu dea prea multă importanţă, aparent, vestimentaţiei.

Unele dintre cele mai reuşite accesorii nu au fost împreumutate şi nici nu au purtat semnătura caselor de modă. Cineastul Lee Isaac Chung, recompensat cu premiul pentru „cel mai bun film într-o limbă străină”, pentru „Minari”, a fost acompaniat de fiica lui în vârstă de 7 ani, care a exclamat în timpul transmisiunii „M-am rugat! M-am rugat! M-am rugat!” pentru ca tatăl ei să câştige. Chung a explicat apoi că a realizat acest film pentru fiica lui.

Jodie Foster, premiată pentru rolul din „The Mauritanian”, a petrecut seara în pijamale de designer (Prada), alături de soţia Alexandra Hedison şi de câinele lor, Ziggy.

Gala Globurilor de Aur a fost produsă şi anul acesta de Dick Clark Productions, divizie a MRC, co-proprietar al The Hollywood Reporter, şi a fost transmisă de NBC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.