Ziua de 21 iunie reprezintă şi aniversarea lansării primului LP în variantă vinil. Este vorba despre „Concertul în Mi minor” de Mendelssohn, interpretat de violonistul Nathan Milstein cu New York Philharmonic Symphony Orchestra.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lansat în 1948, în Statele Unite, discul se află acum în British Library.

Formatul de 12 inci şi 331/3 rotaţii pe minut a permis ca piese muzicale mai lungi să poată fi înregistrate, schimbând comportamentul consumatorilor de muzică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Înainte de el puteai să ai cam 3 minute pe fiecare parte a discului, iar acum poate ajunge la 20 de minute, în funcţie de viteză”, explică Andy Linehan, curator al British Library, pentru Reuters.

Joi se împlinesc 70 de ani de când Columbia Records a prezentat LP-ul (long playing record), iar HMV şi Sony Classical au recreat 500 de copii ale concertului pentru a fi împărţite fanilor. O replică a fost donată arhivei British Library.

Discul se alătură colecţiei ce cuprinde 250.000 de LP-uri, în general lansări britanice, şi artefacte precum cilindri de ceară patentaţi de Thomas Edison în 1877, primul mod în care oamenii puteau asculta muzică acasă.

În prezent, vinilurile experimentează o revenire pe piaţă. Potrivit British Phonographic Industry, vânzările de discuri în acest format au ajuns la 4,1 milioane anul trecut faţă de 205.292, cifră înregistrată în 2007.

Rockul rămâne cel mai bine vândut gen muzical în variantă vinil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.