Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, va interpreta melodia „Amnesia” pe scena de la Rotterdam, a decis juriul selecţiei naţionale.
Joi, odată cu piesa, a fost lansat şi videoclipul, iar de la ora 21.00, pe TVR1, cântăreaţa va explica povestea din spatele „Amnesia”.
Despre piesa „Amnesia”, Roxen a declarat: „Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune şi mai puţin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă şi le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu şi trăirile mele se regăsesc în ea”.
Videoclipul, regizat de Bogdan Păun, este centrat pe Roxen şi sentimentele sale, portretizate de mai mulţi dansatori.
Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ştefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu şi Gabriel Scîrlet formează juriul care a decis, anul acesta, piesa României la Eurovision.
Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă - alături de România - alte 40 de ţări.
Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2021 vor fi transmise live pe TVR.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa „Arcade”, în 2019. Ediţia 2020 a Eurovision Song Contest, unde România urma să fie reprezentată de Roxen, a fost reprogramată de către organizatori, în contextul pandemiei.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano (Elveţia). Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.