Rapperul american Rod Wave a înregistrat prima clasare în fruntea Billboard 200, după ce albumul „SoulFly” a fost vândut în SUA în 130.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 1 aprilie, potrivit MRC Data.
„SoulFly” a înregistrat şi cea mai bună săptămână pentru un album R&B/hip-hop în 2021, în ceea ce priveşte unităţile vândute, şi este al doilea album de acest gen care ajunge pe primul loc în topul american în ultimele cinci luni.
Piesele de pe album au fost accesate online în prima săptămână de 189,2 milioane de ori. Acesta este al treilea album al rapperului care ajunge în clasament şi toate trei au ocupat locuri în top 10. „Ghetto Gospel” s-a clasat pe locul al zecelea, în noiembrie 2019, iar „Pray 4 Love” a debutat pe al doilea, în aprilie 2020.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Justin Bieber şi „Justice” au coborât pe poziţia secundă, după ce albumul a fost vândut în 100.000 de unităţi în a doua săptămână de la lansare.
„Clouds (The Mixtape)” al rapperului NF a debutat pe locul al treilea, cu 86.000 de unităţi, iar „My Savior” al cântăreţei Carrie Underwood, pe locul al patrulea, cu 73.000 de unităţi vândute.
Morgan Wallen şi „Dangerous: The Double Album” au coborât două locuri, până pe cinci, cu 63.000 de unităţi vândute în a 12-a săptămână de top. Albumul a petrecut primele zece săptămâni în fruntea Billboard 200.
Compilaţia „The Highlights” a lui The Weeknd a urcat nouă poziţii, până pe şase, după ce a fost vândută în 45.000 de unităţi în a opta săptămână.
Pop Smoke şi albumul postum „Shoot for the Stars Aim for the Moon” au pierdut trei locuri, clasându-se pe şapte, după ce discul a fost vândut în 38.000 de unităţi în a 39-a săptămână.
Top 10 este completat de „Dum and Dummer 2”, colaborare între rapperii Young Dolph şi Key Glock, de „Future Nostalgia” al cântăreţei Dua Lipa şi de „OK Orchestra” al grupului AJR.
Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.