Lungmetrajul norvegian „Vidar the vampire”, regizat de Thomas Aske Berg, a câştigat marele trofeu al celei de-a şasea ediţii a Dracula Film Festival de la Braşov, care s-a încheiat duminică.
Filmul norvegian, premiat cu 1.000 de euro, este o comedie cu elemente horror şi satirice la adresa bigotismului creştin.
Juriul - format din Mikko Aromaa, preşedintele juriului (Finlanda, directorul festivalului Night Visions), Oana Giurgiu (România, regizor, producător, directorul festivalului Lună Plină) şi Caius Dobrescu (poet, eseist şi romancier, profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, specialist în teoria literaturii) - a decis că filmul iese în evidenţă prin originalitate şi modul de execuţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Rezultatul este unul curajos. Folosind resursele limitate într-un mod extrem de creativ, «Vidar The Vampire» reuşeste să abordeze o temă, pe care am văzut-o filmată nenumărate ori, dar într-o notă nouă, proaspătă, cu mai multe substraturi. Rezultatul final este şocant, emoţionant şi comic în acelaşi timp”, a transmis Mikko Aromaa, preşedintele juriului.
Sergio Stivaletti, invitatul special al festivalului, prezent la Braşov pentru proiecţia filmelor „Masca de Ceară/ M.D.C. - Maschera di cera” (Italia, 1997) şi „Rabbia furiosa: Er Canaro (Italia, 2018)”, a primit trofeul onorific Count Dracula.
Stivaletti (n. Roma, Italia, 15 martie 1957) este creator de efecte speciale italian, regizor şi scenarist. De peste 30 de ani a creat personaje, creaturi şi monştri pentru cinema, televiziune şi teatru, colaborând cu câţiva dintre cei mai mari regizori italieni precum Dario Argento, Roberto Benigni şi Gabriele Salvatores.
Trofeul „Vladutz”, pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, a fost acordat filmului „Cel mai bun client” (România, 2017), în regia lui Serghei Chiviriga. Premiul a fost acordat prin votul publicului.
Trofeul „Little Dracula”, pentru cel mai bun scurtmetraj internaţional, acordat tot prin votul publicului, a mers revenit producţiei „Billion / Miliardar” (Republica Moldova), în regia lui Evghenii Dudceac.
Trofeul „Dracula Digital” şi premiul în valoare de 500 de euro acordat amatorilor care realizează filme cu telefonul mobil a fost câştigat de scurtmetrajul „Draw my life”, realizat de Viorel Fărcaş, Matyas Sebastian şi Sidor Alexandru din Beclean, Bistriţa Năsăud. Cuvintele cheie ale competiţiei din acest an fiind „ceas”, „desen” şi „familie”.
Seara de gală Dracula Film Festival s-a încheiat cu proiecţia, în avanpremieră naţională, a filmului produs de J.J. Abrams „Overlor” (SUA, 2018). Pelicula va rula în cinematografele româneşti din 9 noiembrie, fiind distribuită de Ro Image 2000.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.