Prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa, ducesa de Cambridge, au primit o distincţie pentru campania lor referitoare la problemele de sănătate mintală care afectează copiii, cuplul regal fiind inclus într-un grup select de personalităţi care au primit această recunoaştere, informează bbc.com.
Ducele şi ducesa de Cambridge au primit insigne de aur „Blue Peter” în cadrul programului de televiziune omonim, o astfel de insignă fiindu-i acordată şi reginei Elizabeth a II-a în anul Jubileului de Aur.
„Este foarte emoţionant”, a spus prinţul William, în timp ce Kate Middleton a descris primirea acestei distincţii drept „extrem de specială” şi „o adevărată onoare”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Momentul în care prinţul William şi Kate Middleton au primit insignele va fi difuzat miercuri de CBBC, într-o ediţie de Crăciun a programului „Blue Peter”.
Aceste insigne le sunt acordare unor idoli şi persoane publice care dau dovadă de excelenţă în domeniul lor de activitate şi inspiră copiii din fiecare generaţie.
Astfel de insigne le-au mai fost acordate unor personalităţi precum David Attenborough, JK Rowling, Steven Spielberg şi David Beckham. Anul trecut, Roald Dahl a devenit prima personalitte care a primit această distincţie postum.
Anul viitor, programul „Blue Peter” va oferi o nouă insignă, de diamant, pentru a marca aniversarea de 60 de ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.