Autorităţile din Braşov anunţă că joi vor fi deschise pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvaru. Este pentru prima dată în ultimii ani când sezonul de schi în Poiana Braşov se deschide luna noiembrie. În acest sezon de iarnă tarifele vor cu, în medie, cu 17% mai mari decât în sezonul trecut. Consiliul Local Braşov a aprobat facilităţi pentru localnici şi pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora.
”De joi, 30 noiembrie, începând cu ora 9.00, se va schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul, fiind pentru prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când se deschide sezonul de schi în luna noiembrie. De asemenea, se va schia pe cele două pârtii pentru începători, Stadion şi Bradul”, anunţă, marţi, Primăria Braşov.
În partea superioară a masivului Postăvaru stratul de zăpadă bătută pe pârtie are o grosime de 30 de centimetri, condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind foarte bune.
Consiliul Local a aprobat, marţi, noile tarife pentru actualul sezon de schi, dar şi unele facilităţi.
Astfel, din acest sezon persoanele care au domiciliul în municipiul Braşov vor plăti, în zilele de miercuri, 50% din valoarea cartelelor de schi valabile în acea zi, respectiv ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum şi cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 şi 14.00.
De asemenea, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora vor plăti cu 10% mai puţin, iar pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, Ana Teleferic va organiza evenimente dedicate pe pârtiile pentru începători.
Consilierii locali au aprobat şi introducerea unei cartele de sezon, personalizată şi netransmisibilă.
”În ceea ce priveşte noile tarife, cea mai mare influenţă a avut-o modificarea cotei TVA de la 5 % la 19%, respectiv o majorare de 14%, la care s-au adăugat creşterea cheltuielilor cu energia şi salarizarea, de 3% (majorare sub rata inflaţiei, de 8,1% octombrie 2022 - octombrie 2023). Astfel, s-a ajuns la o medie a majorării tarifelor cu 17%”, mai transmite Primăria Braşov.
De joi, 30 noiembrie, vor fi funcţionale telegondola, cabina Capra Neagră, telescaunul Ruia şi teleschiurile Bradul şi Stadion. Ultima urcare va fi la ora 16.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.