În ultimul weekend de primăvară, Străzi deschise instaurează zone pietonale pe segmente din Calea Victoriei şi Şoseaua Kiseleff şi propune bucureştenilor activităţi de recreere în aer liber cu momente de teatru, concerte de muzică clasică, parade canine şi o serie de ateliere şi activităţi sportive pentru copii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul Străzi deschise - Bucureşti, promenadă urbană se desfăşoară pe parcursul mai multor weekenduri din perioada mai-octombrie 2022 şi îşi propune reactivarea culturală şi socială a mai multor zone din oraş prin pietonalizare temporară.

Zone pietonale / Străzi deschise 28-29 mai 2022:

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Zonele care devin pietonale în weekendul 28-29 mai, între orele 09:00 şi 22:00, sunt:

• 28-29 mai: Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei;
• 29 mai: Şoseaua Kiseleff între strada Arhitect Ion Mincu şi strada Monetăriei.

Cinci lucruri pe care le poţi face în weekendul 27-28 mai la Străzi deschise

De la demonstraţii de statui vivante, parade canine, expoziţii de pictură, expoziţii ale maşinilor de pompieri, concerte de muzică clasică, ateliere şi desene pe asfalt, programul artistic al celui de-al patrulea weekend de Străzi deschise propune evenimente şi activităţi pentru toate gusturile şi vârstele.

Evenimentele de dimineaţă sunt destinate în special copiilor şi sunt programate în întervalul orar 09.00-11.00 pe Calea Victoriei şi Şoseaua Kiseleff. Evenimentele de seară încep de la ora 17.00, pe traseul pietonal de pe Calea Victoriei, şi durează până la ora 20.30.

Evenimentele la care bucureştenii pot participa în weekendul 28-29 mai, la Străzi deschise:
1. Ateliere pentru copii în zona Parcului Iorga
Sâmbătă, 28 mai, cei mici se pot bucura de ateliere de dans sportiv, ateliere de percuţie şi desene pe asfalt în intervalul orar 9.30-11.30.

2. Activităţi sportive în Parcul Kiseleff
Duminică, 29 mai, între orele 9-11 şi 17-21, familiile cu copii sunt invitate în Parcul Kiseleff unde zona alveolelor va fi împânzită de locuri de joacă şi teren de minigolf.

3. Spectacole de teatru în faţa Hotelului Radisson şi a Muzeului Naţional de Istorie
În ambele zile de weekend, începând cu ora 18.00, actorii Teatrului de Animaţie Ţăndărică prezintă două ore de momente de teatru în faţa Hotelului Radisson de pe Calea Victoriei. Zona din faţa scărilor de la Muzeul de Istorie al României este rezervată seara Teatrului Masca ce va prezenta sâmbătă seara două reprezentaţii ale celui mai recent spectacol al stagiunii, „Îngerii de la Văcăreşti”, iar duminică, nouă dintre cele mai bune statui produse de Masca în ultimii 20 de ani, statui care au participat la spectacole şi festivaluri în ţară şi în Europa, vin la întâlnirea cu publicul Străzilor deschise.

4. Concerte de muzică în zona Bisericii Kretzulescu
Programul muzical din zona Bisericii Kretzulescu continuă şi în acest weekend cu două concerte „De la preclasic la jazz” ale Romanian Radio Brass Quintet pe 28 mai şi duminică, 29 mai, Quartet D’arco susţine concertul „Melodii celebre de neuitat”.

5. Instalaţia participativă pe vitrina magazinului Muzica
Bucureştenii şi turiştii sunt invitaţi şi în acest weekend la magazinul Muzica să citească sute de gânduei despre Bucureşti şi să contribuie, la rândul lor, cu propriile mesaje pentru oraş.

Programul weekendului 28-29 mai 2022 include „Parada căţeilor” organizată de ASPA - Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor pe Calea Victoriei, spectacolele multimedia Simfonia Apei de la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, expoziţia World Press Photo din Piaţa Universităţii, programul expoziţional de la Casa Filipescu Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti şi, nu în ultimul rând, Autospeciala Intervenţii a Direcţiei Situaţii de Urgenţă.

Programul complet al weekendului 28-29 mai 2022 „Străzi deschise” este disponibil pe pmb.ro, arcub.ro, creart.ro, proedus.ro.

În perioada 28-29 mai 2022, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, pe strada George Enescu, strada Ştirbei Vodă, Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Rutele alternative de transport sunt disponibile pe: 

https://tpbi.ro/sapte-linii-de-autobuz-modificate-in-zilele-de-weekend-din-perioada-30-aprilie-16-octombrie-pentru-desfasurarea-evenimentului-strazi-deschise/

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.

Proiectul este organizat de Primăria Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie a Municipiului Bucureşti, PROEDUS – Centrul  de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti - în calitate de operatori zonali.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.